[the return of] bona fide supraman

Fîntîna suspinelor

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fîntînă cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecînd peste ea,
In straturi, pojghiţele humii.

Era o fîntînă cu cumpăna grea,
Ca toate fîntînile vieţii.
Era o fîntînă cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pîndea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajunga să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades cîte unul mai tînăr pleca,
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades cîte unul mai vîrstnic rîdea,
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.

Era o fîntînă cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pîndea,
Momind de departe drumeţii.

Ziua s-a ivit,
Zidu-i isprăvit.
Vaiet inăbuşit
Incă s-a auzit.
Pentru mănăstirea ce-a dorit
Jale şi suspin l-au insoţit.

Lînga zidul lui,
E fîntîna suspinului,
Cu apă puţină,
Cu apă sărată,
De lacrimi udată,
Pentru mănăstirea ce-a dorit (de lacrimi udată),
Jale şi suspin l-au însoţit.

Pentru mănăstirea ce-a dorit (mănăstirea ce-a dorit)
Jale şi suspin l-au însoţit (şi suspin l-au încolţit)
Şi suspin l-au însoţit (şi suspin l-au încolţit)
Şi suspin l-au însoţit (şi suspin l-au încolţit)
Şi suspin l-au însoţit...
Şi suspin l-au însoţit...

(Celelalte Cuvinte, 1987)